Provence – alifie

Provence alifie

Ingrediente: ulei de măsline extravirgin infuzat cu flori de lavandă (Lavandula officinalis), uleiuri esențiale de portocală (Citrus sinensis) și cimbru (Thymus vulgaris)
Volum: 40 ml
30 lei

Sunt fermecată de sudul Franței. Am știut-o dinainte să fi fost vreodată acolo: sate construite din piatră, căci piatră e peste tot, soare, chiparoși negri, lungiți spre cer, de parcă toată ființa lor își dorește doar să-l atingă…

Un loc în care lavanda, rozmarinul, cimbrul și salvia cresc atât de ușor, răspândindu-și spiritul aromat în căldura soarelui, era firesc ca săpunăritul și crearea de uleiuri esențiale să fie tradiție, și ce tradiție frumoasă!

Ei bine, am ajuns, într-un final, să le văd de aproape. Poate că ianuarie nu e anotimpul tipic de vizitat Provence, poate că a plouat mai mult decât se aștepta oricine, dar a fost anotimpul cel mai potrivit pentru mine. În vizită la familia minunată a fratelui meu, am văzut câmpurile de lavandă. Nu violete, cum le vedem în poze, ci după ce lavanda a fost recoltată și uscată, numai-bună de folosit…

Având la dispoziție flori lavandă culeasă de la niște prieteni ai fratelui meu, flori pe care le-am curățat de pe tulpină cu ajutorul nepoatei mele, Mina (mulțumesc de ajutor, Mina!), ulei de măsline extravirgin și ceară de albine adusă din România – o roată mare, de la domnul Zarici din Bucova (prieten bun al părinților mei) și o proaspătă pasiune pentru alifii, mi-am dat seama că am tot ce-i nevoie pentru o alifie cu lavandă creată acasă la ea, din ingrediente locale și curate, așa cum îmi place mie.
Provence - alifie cu lavandă
Așadar, am infuzat lavanda în ulei, fără să știu cât de minunat va mirosi… A doua zi am topit și ceara, am făcut alifia și-am umplut câteva borcane, din care unul l-am luat cu mine, să-l testez.

Nu mi-a venit să cred cât de puternică îi era aroma.  Fără a folosi ulei esențial, planta și-a lăsat spiritul în uleiul de măsline și mi-a fost de folos atât în călătorie, cât și acasă. Pentru mâini, pentru față, pentru demachiat, pentru masaj… Am învățat, pe pielea mea, cât de versatilă poate fi o alifie.

Ajunsă acasă, am făcut al doilea lot de alifie, ca să o încercați și voi. Aceeași lavandă, același ulei de măsline extravirgin… Ceara de albine însă nu-i de la domnul Zarici, ci de la Emi, un prieten stupar din Lipova, de peste deal. Și pentru ca scena olfactivă să fie completă, am completat alifia cu puțin-puțin ulei esențial de cimbru și de portocală.

Ca și săpunul cu același nume, amintește de câmpuri blânde cu lavandă, mireasmă la fel de suavă, caldă și boemă, același spirit al zilelor de vară…

Lavanda este una din plantele preferate în cosmetică, și motivele nu sunt puține. Proprietățile florilor de lavandă de calmare, relaxare și combaterea stresului sunt completate de cele medicinale. Menționez efectele relevante pentru aplicarea externă a uleiului de lavandă: antiseptic, cicatrizantc, anti-inflamator și deodorant; este excelent pentru tratarea pielii uscate (aplicați cu încredere pe coate, tălpi sau mâini uscate, ajută la echilibarea pielii.

Cu aroma îndulcită de uleiul esențial de portocale (anti-depresiv, antiseptic, susține formarea de colagen) și de completată de spiritul cimbrului (antiseptic și bactericid, cicatrizant și tonic), alifia vă poate fi prietenă de nădejde atât acasă cât și în călătorii, lungi până în cealaltă parte a lumii sau scurte, până în parc și-napoi 🙂

Anunțuri

3 responses »

  1. Pingback: Produse noi pe raft! | Săpunuri de la Irina

  2. Pingback: Infuzarea plantelor în ulei – două metode | Săpunuri de la Irina

  3. Pingback: Summer Sale – reduceri de vară | Săpunuri de la Irina

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: